Noul an este deja aici si pentru multi dintre noi nimic nu pare schimbat in afara de ultimele doua cifre de pe fiecare pagina din calendar.
De aceea, atunci cand vine vorba de inchirierea unei masini, primul gand care ne vine in minte este ca, daca ne dorim sau suntem nevoiti sa apelam la un asemenea serviciu, avantajele sale sunt aceleasi ca si pana acum.
In mare da, lucrurile stau exact in acest fel, iar noi am scris in repetate randurile despre asta.
Asadar, sa recapitulam: de ce sa conduci o masina inchiriata?
- in primul rand, este un drept al oricarui sofer al carui autoturism se afla in reparatii platite de asiguratorul celui care l-a accidentat. Pe toata perioada in care masina lui se afla in service, acesta poate beneficia de o masina inchiriata in virtutea politei RCA a celui care i-a provocat dauna
- in al doilea rand, daca esti patron, e bine sa iti investesti banii in extinderea afacerii, iar pentru deplasare sa platesti o chirie lunara modica pentru o masina a carei grija cade in sarcina proprietarului ei in tot ceea ce priveste revizii, taxe, asigurari etc.
- daca esti nevoit sa ajungi intr-o zona indepartata, in scop turistic sau de afaceri, e de la sine inteles ca ai nevoie de un serviciu de rent-a-car imediat ce ai iesit din aeroport
- concurenta acerba dintre firmele care inchiriaza masini nu duce doar la preturi din ce in ce mai mici, ci si la oferirea de servicii adiacente multiple, la standarde din ce in ce mai ridicate
- nu in ultimul rand, masina inchiriata poate fi rezervata cu tot cu sofer, ceea ce iti sporeste confortul si te scapa de problema lipsei carnetului de conducere, fie ea chiar si temporara.
La toate acestea putem adauga acum si alte cateva avantaje, la care ne putem gandi citind primele stiri din noul an:
– in 2020, politicienii aflati acum la putere ne promit ca se vor da in folosinta doar 70 de kilometri noi de autostrada. Prin comparatie, in 2019 guvernantii nostri cei gospodari ne-au promis 180 de kilometri din care s-au realizat efectiv doar 43, asa ca e clar ca cei din generatia noastra nu vor mai apuca sa mearga cu masinile proprietate personala pe niste drumuri decente. Solutia cea mai buna pentru soselele din Romania ramane deci tot o masina inchiriata, de care sa nu te doara sufletul si buzunarul ca o bagi prin gropi.
– Parlamentul are in lucru o lege care prevede abrogarea unor prevederi ce limiteaza in prezent o parte din cheltuielile pe care firmele de asigurare le pot include in calculul primelor si care elimina obligatia ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor. Daca va fi promulgata in forma actuala, aceasta lege ar putea conduce chiar la dublarea pretului RCA pe anumite segmente de autoturisme. Asa ca cei avantajati vor fi cei care vor folosi masini inchiriate, astfel incat sa nu aiba grija asigurarii obligatorii.
– Punctul de amenda, prevazut a fi inghetat, s-ar putea sa creasca vertiginos daca obiectiile opozitiei privind aceasta lege vor fi aprobate de Curtea Constitutionala. In aceste conditii, o masina inchiriata cu sofer te poate scapa de problemele pe care ti le poate aduce binomul politist la datorie + cresterea constanta a salariului minim pe economie.
Avand in vedere toate acestea, probabil ca soferii vor avea parte in curand de un Plugusor numai al lor, care sa includa in urarile pentru noul an si mult noroc in gasirea celui mai bun serviciu de rent-a-car.