In anul 2019 sarbatorile de Craciun au venit din nou fara zapada, dar cu un nou record sinistru.
Astfel, in Ajun si in cele doua zile de sarbatoare, politistii din tara s-au aflat la datorie si au avut de lucru in peste 8.000 de evenimente rutiere, in care au fost retinute in total mai mult de 900 de permise de conducere. Se pare insa ca toate acestea nu au fost de ajuns.
Statistica ramane la fel de nemiloasa si in 2019 si ne aduce in fata ochilor un tablou sumbru: in perioada 24-26 decembrie, pe tot cuprinsul tarii au avut loc 59 de accidente rutiere grave, care s-au soldat cu 27 de morti si 45 de raniti grav.
„Este foarte mult, este extrem de mult!”
Politia a facut un apel disperat postand mesajul de mai sus pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. Postarea de pe pagina MAI a fost in data de 26.12 la ora 17, si ii implora pe soferi sa respecte regulile de circulatie astfel incat numarul de victime de pe sosele sa nu creasca. Fara niciun efect insa: la acea ora, bilantul accidentelor de Craciun indica deja 44 de accidente, 19 persoane decedate și 33 grav rănite…
Ce se intampla in Romania?
Aceasta e intrebarea pe care orice european si-o pune atunci cand vede statistica UE, in care tara noastra apare pe primul loc la numarul de accidente rutiere soldate cu morti. Iar noi, romanii, avem imediat raspunsul pregatit cu cei 45 de ani de comunism in care s-a construit o singura autostrada, si cu urmatorii 30 de ani de capitalism corupt, in care nu s-a construit mai nimic trainic.
Desigur, lipsa infrastructurii este un argument solid in aceasta discutie. Dar pentru a obtine o imagine completa a dezastrului este nevoie sa privim acest fenomen in ansamblul sau.
Dupa caderea lui Ceausescu, romanii si-au dorit sa ajunga cat mai rapid la standardul de viata din Vestul Europei. Iar pentru acest lucru au fost dispusi sa faca literalmente orice, chiar sa cumpere din Occident masini oricat de vechi si aflate in orice stare, atata timp cat se putea merge cu ele. Erau oricum mai bune decat autoturismele romanesti care aveau doua neajunsuri majore: erau uzate moral si nu ajungeau niciodata pentru toata lumea.
In acest fel soselele romanesti s-au umplut de autovehicule la mana a patra, care poluau mai ceva ca fabricile din Copsa Mica. Dar poluarea era ultima problema a parcului de masini nou creat.
Multe dintre aceste masini se aflau la sfarsitul ciclului de viata, insa pretul pe care au fost dispusi sa il plateasca romanii pentru ele le-a intors din drumul catre cimitirul de masini. Iar defectiunile tehnice si-au spus de multe ori cuvantul.
Reglementarile legale de la inceputul anilor 2000 au incercat sa rezolve aceasta problema tot prin prisma poluarii. Nu s-a mai permis producerea de autoturisme cu norma de poluare sub Euro 2, iar cele importate au fost taxate sub diferite forme. Ambele abordari au esuat in rezolvarea problemei parcului auto invechit.
Mai apoi, cei care s-au imbogatit peste noapte, chiar daca au platit uneori cu libertatea pentru ilegalitatile comise, au ramas cu averile neconfiscate sau puse pe numele matusilor, si astfel au aparut pe soselele patriei bolizii care au facut prapad.
Iar ca meniul sa fie complet, multe dintre sentintele judecatoresti in cazul celor care au facut victime in accidentele rutiere au spus invariabil ca mortii sunt de vina.
Adaugati putin alcool la volan si mult live pe Facebook si veti obtine tabloul complet al dezastrului din traficul romanesc contemporan.
Asa ca daca vrem sa reducem numarul imens de decese din Romania rutiera, trebuie sa actionam asupra oricareia din aceste cauze: lipsa infrastructurii, masini vechi, nerespectarea regulilor de circulatie, condusul sub influenta alcoolului, manuirea telefonului la volan, pedepse blande pentru vinovati.
Insa ideal ar fi sa actionam concomitent asupra tuturor.