Diferenta intre un sofer si un conducator auto …

După părerea noastră a fi șofer profesionist înseamnă să deții toate categoriile de permis de conducere, de la AM până la D+E și să practici o meserie în care deținerea unui astfel de carnet să fie cerință obligatorie.

Un șofer bun are din punctul nostru de vedere anumite calități:

1.ATENȚIE DISTRIBUTIVĂ, un fel de ATENTIE LA NEATENTIA ALTORA  !

A avea atenție distributivă înseamnă a fi atent simultan în mai mult de două direcții. Pentru unii oamenii această abilitate este una nativă, în schimb se pot face și anumite exerciții pentru a stimula si antrena atenția distributivă.

Multe accidente de circulaţie sunt provocate de neatenţia unuia dintre şoferi sau a ambilor. Neatenţia la volan poate să fie efectul uneia sau a mai multor cauze: lipsa de antrenament în conducere, supraestimarea calităţilor de şofer precum şi starea avansatţă de oboseală precum şi desfăşurarea altor activităţi pe timpul conducerii (cum sunt vorbitul la telefon, mâncatul, băutul, discuţiile în contradictoriu cu cei aflaţi în habitaclu, manevrarea aparatului de radio sau schimbarea unui CD etc.) Toate aceste activităţi distrag atenţia şoferului de la actul conducerii pentru câteva momente, aceste momente de neatenţie putând genera condiţii de accident.deoarece reacţiile soferului sunt întârziate în momentul apariţiei situaţiilor periculoase.

2. Abilitatea de a gândi în perspectivă

Orice sofer trebuie să dețină abilitatea de a gândi în perspectivă. Spre exemplu șoferii de TIR trebuie să-și calculeze fiecare mișcare în avans, exact ca la șah, deoarece lungimea, lățimea și tonajul mașinii pe care o conduc nu le permit să facă greșeli.

3. Capacitatea de a lua decizii rapid

Există cazuri în care o decizie luată într-o fracțiune de secundă a reușit să salveze sau să curme vieți. În cazul în care te-ai hotărât să devii șofer profesionist ține minte acest lucru, deciziile pe care le iei rapid trebuie să fie întotdeauna bune, pentru că există posibilitatea să nu ți se ofere o a doua șansă.

4. Îndemânare

Faptul că un sofer profesionist trebuie să știe să manevreze un autovehicul și că acest lucru este o calitate reprezintă bineînțeles un truism, dar pentru a înțelege mai bine ce am vrut să spunem când am adăugat „îndemânarea” la această listă, va rugam sa urmariti videoclipul urmator

5. Cunoștințe

Orice sofer, fie profesionist sau nu, are cunoștințe despre cum se acordă primul ajutor sau cum se fac anumite reparații tehnice, în schimb șoferii profesioniști trebuie să stăpânească bine aceste cunoștințe deoarece, din punct de vedere statistic, sunt șanse mai mari să le pună în practică.

6. Calm

Orele petrecute în trafic și aglomerația ne fac să ne pierdem repede calmul. Un sofer profesionist știe că păstrarea calmului reprezintă o calitate importantă, deoarece atunci când suntem irascibili, ne pierdem din capacitatea de concentrare și din atenție.

La volan nu prea poţi să faci ce vrei tu, oricâte acte ai avea în buzunar. Dar, aşa cum se întâmplă de multe ori în viaţă, unii sunt „mai egali” decât alţii, iar asta înseamnă că noi, ceilalţi, trebuie să ne păstrăm calmul, altfel ar fi un haos incontrolabil.

Pentru a fi calm incearca si sa…..

1.     Dormi cât mai bine noaptea

2.     pleci de acasă cu 20 de minute mai repede decât de obicei

3.     Nu fi nervos când pleci la drum

4.     Ai o poziţie corectă la volan

5.     Asculti muzica ta preferată

6.     Lasă-i să claxoneze

7.     Ii lasi pe alţii să treacă, fii corect  si politicos

8.     Condusul nu e un concurs – mergi încet, respectă regulile de circulaţie, nu vorbi la telefon, nu te machia

NU UITA !

Daca ai avut accident si nu a fost vina ta, ai dreptul sa îți închiriezi un autovehicul din aceeași clasă sau clasa inferioară celui avariat, iar asiguratorul RCA al soferului vinovat  este obligat să achite costul închirierii acelui autovehicul pentru perioada reparațiilor . Vezi detalii aici 

7. Stăpânirea reflexelor

Unele situații se pot dovedi periculoase. Secretul constă în faptul că într-o fracțiune de secundă trebuie să îți dai seama de toate reacțiunile pe care le va genera acțiunea ta și să iei decizia corectă.

După o practică de cel puţin un an, conducătorul  câştigă o sumă de deprinderi care uşurează conducerea sigură şi competentă. Exerciţiile şi aplicarea îndelungată a elementelor teoretice cu care s-a informat, se concretizează acum prin îndemânarea şi gesturile simple ale comenzilor profesional executate. Ar fi însă o greşeală de neiertat să credem că se poate ajunge, cu timpul, la a conduce fără solicitarea intensă a atenţiei. Să nu disimulăm profesionalism.

CONCLUZII !

Statisticile ne arată că multe dintre accidente, mai ales impacturile, au loc la mică distanţă de casă. De ce se întâmplă asta? Este o explicaţie simplă : Tot din cauza neatenţiei la volan. În localitatea de domiciliu ne simţim mai confortabil fiindcă cunoaştem foarte bine fiecare groapă din asfaltul străzii, ştim toate intersecţiile, semnele de circulaţie şi trecerile de pietoni, aşa că ne destindem, şofăm mai detaşaţi, ne deconectam de la trafic, suntem mai puţin atenţi, ne permitem chiar să ne gândim la altele, la problemele zilei, la sarcinile de serviciu, sau la alte drumuri pe care le avem de făcut. Pot contribui la scăderea atenţiei şi oboseala după un drum lung, nervozitatea căpătată datorită timpului pierdut în aglomeraţia din trafic la orele de vârf etc. În acele momente atenţia noastră este mult mai scăzută şi imprevizibilul ne poate prinde descoperiţi, cu reacţii şi reflexe întârziate. Orice şofer trebuie să aibă clar în minte faptul că un autovehicul, o dată scăpat de sub control de un şofer neatent, POATE SA UCIDA !

Chiar dacă ești șofer profesionist sau ai luat permisul de curând, cu toții trebuie să fim atenți , să lăsăm problemele pentru după ce ne dăm jos de la volan și să fim atenți la trafic clipa de clipa .

Șoselele sunt periculoase ! Conduceți prudent și nu uitați că nu  merită să ne grăbim …într-un final tot acolo ajungem. Drumuri bune !

P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, probabil le-ar plăcea și prietenilor tăi. Dar nu avem de unde ști dacă nu-l distribui, nu?

 

Translate »
WeCreativez WhatsApp Support
Suntem aici sa te ajutam cu orice informatie.
👋 Salut, cum te pot ajuta?