Avand in vedere ca peste 65% dintre toate masinile inmatriculate in Europa au cutie de viteze manuala, sunt tot atat de multe sanse ca sfaturile din acest articol sa te priveasca direct.
Sa o luam deci metodic.
Mai tii minte cand, copil fiind, te-ai suit prima data la volanul masinii lu’ tata ca sa te joci si tu de-a soferul si te-ai intrebat de ce sunt 3 pedale daca oamenii au numai doua picioare? Ei bine, chiar daca intre timp ti-ai luat carnetul de sofer adevarat si ai aflat si raspunsul, tot mai este o intrebare pe care ar trebui sa ti-o pui: la ce foloseste de fapt cutia de viteze a masinii tale?
Daca ti-a cazut aceasta intrebare la „sala”, atunci probabil ca raspunsul scurt si cuprinzator pe care il stii este ca aceasta asigura transmisia puterii de la motor catre roti. Este corect, insa raspunsul complet este ca prin cutia de viteze nu doar ca se transmite puterea motorului, ci se si asigura turatia optima a acestuia, prin schimbarea corecta a treptelor de viteza. De asemenea, un rol foarte important il au punctul mort, cand transmisia este decuplata, si marsarierul, cand directia de mers a masinii este inversata fara a fi inversat si sensul de rotatie a motorului.
Acum ca ne-am lamurit mai bine asupra rolului cutiei de viteze, hai sa aflam cateva lucruri utile pentru ca aceasta sa aiba o viata cat mai lunga si sanatoasa:
- Nu tine pedala de ambreiaj apasata atunci cand masina pornita se afla in stationare. Probabil ca asta e primul lucru pe care l-ai aflat de la un sofer cu experienta, dar aproape sigur nu i-ai dat importanta. Si rau ai facut, pentru ca in acest fel uzezi prematur rulmentul de presiune al ambreiajului, care nu este deloc ieftin. Asadar, nicio stationare la semafor cu piciorul pe ambreiaj.
- Treapta intai este doar pentru plecarea de pe loc. In timpul mersului, daca traficul te obliga sa incetinesti, iar numarul de turatii scade sub 1000 chiar si cand esti in viteza a doua, nu selecta prima treapta. De altfel, daca motorul tau este de putere mica, nici nu vei putea face acest lucru cat timp masina este in mers, oricat de incet te-ai deplasa. La masinile puternice insa, chiar daca poti retrograda pana la prima viteza in timpul mersului, vei constata ca acest lucru se face foarte greu si de obicei este insotit de un zgomot, ceea ce inseamna ca iti suprasoliciti cutia de viteze.
- Nu tura motorul excesiv la plecarea de pe loc. Aceasta este o metoda des intalnita la soferii tineri cu masini sport, carora le place sa porneasca in tromba, cu scrasnet de roti si mult fum. Daca si tu procedezi la fel, atunci am o veste proasta pentru tine: fumurile (pe care le scoate masina, nu ale tale) nu sunt numai de la cauciucul incins, ci si de la discul de ambreiaj, pe care il vei suprasolicita. Asa ca daca nu vrei sa-l schimbi mai repede decat durata lui minima de viata, pleaca de pe loc la maxim 1.500 de rotatii pe minut.
- Schimbarea vitezelor se face prin doua miscari distincte: de la pozitia in care se afla maneta pana in punctul mort si apoi din punctul mort in pozitia imediat superioara. Bineinteles, aceste doua miscari trebuie facute consecutiv si rapid, dar ele trebuie sa ramana separate. In acest fel iti vei proteja sincroanele, care fac trecerea de la turatia mai mare a vitezei inferioare la turatia mai mica a noii viteze. Tine minte: nu sari peste viteze, urmeaza mereu sirul normal al cifrelor, ca la matematica.
- Nu folosi ambreiajul pentru plecarea din rampa. Cu siguranta asta a fost una dintre cele mai grele probe de la „oras”, iar daca acum ai carnet inseamna ca ai trecut-o cu brio. Ce s-a intamplat insa, de ce nu mai faci asa cum ai fost invatat atunci cand vrei sa pleci dintr-o zona inclinata? Pentru ca iti este mai comod sa tii masina din acceleratie si ambreiaj. Ei bine, afla ca ce este comod pentru tine nu este bun si pentru discul tau de ambreiaj, asa ca daca nu vrei sa-l schimbi prea repede, foloseste frana de mana la plecarea din rampa.
Daca ti-a placut acest articol ajuta-ne sa-l distribuim la cat mai multe persoane! Probabil le-ar placea si prietenilor tai.