Aşa cum ştim cu toţii, România se afla în continuare pe un neonorant loc întâi în topul european al numărului de accidente rutiere raportat la mia de locuitori.

Cauza principală o cunoaştem: infrastructura dezastruoasă sau, de cel mai multe ori, lipsa ei. Dar asta nu ne încălzeşte cu nimic.

Atâta timp cât nu putem schimba prea multe nici când votăm, tot ce putem face este să încercăm să ne schimbăm noi. Însă statistică este nemiloasă: oricâte precauţii ne-am lua, şansele de a fi implicaţi într-un accident de maşină sunt în continuare mai mari decât orice alt tip de accident.

De aceea, ar fi bine să fim pregătiţi pentru o astfel de eventualitate.

Iată deci câteva sfaturi din partea noastră pentru cazul mai puţin nefericit în care ajungem să fim implicaţi într-un accident fără victime sau răniţi grav:

Primul lucru şi cel mai important este să încercăm să ne revenim cât mai repede din şoc. Este condiţia esenţială pentru a putea evalua cât mai exact starea în care ne aflăm atât noi, cât şi ceilalţi pasageri din maşină, dacă este cazul, pentru ca apoi să ne dăm seama de situaţia maşinii.

Dacă aceasta este în stare de funcţionare, este necesar să o scoatem cât mai repede în afara părţii carosabile, pentru a preveni blocarea traficului şi implicarea într-un accident mai grav.

Dacă maşina nu poate fi mutată, trebuie să montăm triunghiul reflectorizant pe banda de mers pe care ne aflăm, la o distanţă de 30 de metri de locul accidentului, astfel încât să îi atenţionăm pe ceilalţi participanţi la trafic de evenimentul produs.

Aşa cum am scris mai sus, am presupus că cei implicaţi în accident nu sunt răniţi grav. Cu toate acestea, trebuie să facem o examinare atentă a stării tuturor pasagerilor, iar în caz că în accident au fost implicate mai multe maşini, chiar şi a celor din celelalte autoturisme.

Nu uitaţi: la momentul respectiv, nu s-a stabilit încă vinovăţia nimănui, deci trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a limita efectele accidentului, pentru că vom avea de dat câteva declaraţii, iar din acestea trebuie să reiasă că am făcut totul pentru evitarea oricărei tragedii.

După ce verificăm că toată lumea să fie în afara oricărui pericol, iar spiritele s-au calmat, putem căuta poliţa de asigurare. Aceasta trebuie să aibă anexata Constatarea amiabilă, pe care asiguratorul e obligat să ne-o pună la dispoziţie odată cu eliberarea RCA-ului.

E bine deci să fim siguri înainte de a pleca la drum că avem acest formular şi, pe lângă el, o copie a asigurării şi a cărţii de identitate, pentru a le înmâna şoferului păgubit, în cazul în care suntem cădem de acord că vina ne aparţine în totalitate pentru producerea accidentului.

Dacă nu ne putem înţelege amiabil cu celelalte persoane implicate în coliziune, vinovăţia va fi tranşata în faţa unui agent de poliţie sau a unui judecător.

După toate acestea, urmează reparaţiile maşinii. În funcţie de durata lor, e posibil să avem nevoie să apelăm la o maşină de înlocuire.

Să nu uităm însă că toate cele de mai sus sunt valabile doar în cazul accidentelor uşoare. Pentru evitarea unei tragedii, trebuie să circulăm mereu cu viteza legală şi cu foarte mare atenţie la ceilalţi şoferi.

Translate »
WeCreativez WhatsApp Support
Suntem aici sa te ajutam cu orice informatie.
👋 Salut, cum te pot ajuta?